Având în vedere epidemia de narcisism a secolului în care trăim şi cât de greu se vindecă cineva de această disfuncţie - pe care până şi psihologii evită deseori să o trateze din teama de a nu se deregla şi ei în contactul cu astfel de persoane, dar şi pentru că rareori obţin rezultate satisfăcătoare - se ridică întrebarea: Ce ar putea schimba cursul acestor lucruri care par deseori imposibil de schimbat? Şi aici ne răspunde Isus:
***
Iată ce îi spunea Isus, în 1966, Margaretei - fondatoarea Legiunii
micilor suflete (în 90 de ţări, pe 5 continente):
"Dacă ai cunoaşte lucrările milostivirii Mele şi
mijloacele de care se foloseşte pentru a lua în stăpânire sufletele! Un astfel
de suflet pare departe de Mine. Şi totuşi, milostivirea Mea plină de grijă îşi
va începe curând lucrarea în acest suflet. Ai grijă şi nu judeca pentru că tu
nu ştii ce pot să fac Eu pentru el. Priveşte-l mai curând ca pe un frate de
predilecţie.
Cu cât un suflet pare mai departe de Mine, cu atât are mai
mult dreptul la mila şi rugăciunile tale. Nu pe cei drepţi I-am răscumpărat, ci
pe sărmanii păcătoşi. Păcatul este un flagel oribil, ale cărui victime sunt
nenorociţii Mei copii. Tu, fata mea, exemplu viu a ceea ce bunătatea Mea poate
face pentru un suflet, trebuie să înţelegi mai bine pe alţii. Nu confunda
păcătosul cu păcatul. Urăşte păcatul, dar ajută păcătosul. Rugăciuni,
mortificări, penitenţe sunt necesare pentru aceasta. Este singura caritate
adevărată. Modalităţile de a o practica sunt nenumărate.
Mi-e sete de suflete!
Împărtăşeşti setea mea? Vrei?"
ntru cľ �
� � 02� fel de vulnerabil ca şi înainte, la fel de uşor de
înşelat. Eu sunt cel care are nevoie să se schimbe - cel care trebuie să ia
medicamentul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu