Dacă o persoană clasic-narcisistă a încercat să-mi facă rău, e pentru că şi-a căutat cu disperare şi a crezut că va găsi în mine drogul ADMIRAŢIEI. Iar dacă i-am căzut în plasă şi mi-a făcut rău (şi-a dus la îndeplinire planul), e pentru că am ÎNCUVIINŢAT să-i ofer dogul. De fapt şi eu am căutat cu disperare şi am crezut că voi găsi în ea un drog. Cel al APROBĂRII - încercând să-i fiu în toate pe plac pentru a-l putea obţine.
Doi narcisişti - cel clasic şi cel invertit - în căutarea disperată a drogului lor. Dar care în loc de drog găsesc un medicament. Cel mai potrivit medicament: DEZAMĂGIREA. Medicamentul acesta e ca şi un semn de circulaţie care le arată pe unde să o ia atunci când s-au rătăcit. Le indică direcţia cea bună, spre o sursă AUTENTICĂ a ADMIRAŢIEI (pentru narcisistul clasic) şi a APROBĂRII (pentru narcisistul invertit). Cei doi îşi sunt de fapt reciproc (şi inconştient poate) cei mai mari binefăcători. Pe cât de mare e suferinţa pe care şi-o provoacă reciproc, pe-atât de mare e nevoia lor de se vindeca de dependenţa alienantă faţă de drogul după care tânjesc.
- Mihaela Farauanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu